Scrolltop arrow icon
Left arrow icon Categorie
Close icon
Noutăți
Învățarea limbii engleze
Novakid pentru părinți
RO
RO flag icon
Mobile close icon
CTA background
Programați cele mai bune lecții de engleză pentru copilul dvs
TESTEAZĂ GRATUIT
Acțiune
LinkedIn share icon
Denumiri de flori de primăvară din România, în engleză și română
Vocabular
Star icon
15.04.2024
Time icon 6 min
Comment icon 0 comentarii

Denumiri de flori de primăvară din România, în engleză și română

Cuprins

Primăvara este anotimpul perfect pentru a explora cu copiii frumusețea peisajelor României. Această perioadă a anului readuce la viață florile de primăvară, iar fiecare dintre ele transformă în bucurie orice ai vizita: de la grădini și parcuri, până la câmpiile întinse și pădurile cu aer curat. 

Haide să descoperim împreună florile de primăvară și cum poți să-i faci cunoștință micuțului tău cu acestea. În plus, dacă sunteți interesați de limba engleză pentru copii, am pregătit numele de flori de primăvară și în această limbă.

Tipuri de flori de primăvară – Spring Flowers

În primul rând, florile de primăvară precum ghioceii, zambilele, lalelele și narcisele, sunt printre primele care își fac apariția, îmbrăcând natura în culori. Aceste flori frumoase sunt ușor de recunoscut și perfecte pentru a începe educația la botanică a copilului tău. 

Arată-i cum fiecare floare de primăvară a colorat cu un strop de bucurie natura și cum aceasta se schimbă în trecerea ei de la iarnă

Mai sunt și tipuri de flori mai puțin cunoscute, cum ar fi brândușele, care pot fi descoperite în zonele mai retrase, precum satele pitorești sau la marginea pădurilor. Aceste excursii pot fi o aventură captivantă pentru tine și familia ta, oferindu-vă șansa de a explora împreună cele mai frumoase flori, dar și de a învăța denumiri de flori noi.

Florile de primăvară de grădină, cum ar fi primulele și violetele, sunt ideale pentru a începe grădinăritul acasă, alături de copilul atât de încântat de ele. Împreună, puteți învăța cum să le îngrijiți, ceea ce poate fi o activitate educativă și distractivă.

Ești părinte și vrei să împărtășești experiența ta?
Contactează-ne pentru a-ți spune povestea.

Cele mai frumoase flori de primăvară și denumirile lor în engleză

Dintre florile de primăvară cele mai cunoscute sunt, fără îndoială, ghioceii, zambilele și lalelele, simboluri ale renașterii naturii. Însă, există multe alte flori primăvara care își fac apariția în acest sezon, oferind un spectacol de culoare și parfum. 

Să le descoperim pe cele mai reprezentative, cu denumirile lor în engleză, pentru a profita de ocazie să ne dezvoltăm vocabularul pentru cursul intensiv de engleză

  • Ghioceii (Snowdrops) sunt vestitori ai primăverii, răsărind chiar și prin zăpadă.
  • Lalelele (Tulips) aduc o mulțime de culori în grădini și parcuri.
  • Narcisele (Daffodils) împodobesc câmpurile cu galbenul lor strălucitor.
  • Brândușele (Crocuses) apar adesea în nuanțe de violet și galben.
  • Zambilele (Hyacinths) răspândesc un parfum dulce și intens, foarte ușor de recunoscut.
  • Primulele (Primroses) încântă cu nuanțele lor pastelate.
  • Violetele (Violets) sunt mici și delicate, cu un parfum subtil.

Pe lângă acestea, mai sunt flori de primăvară care merită atenția și admirația ta și a copilului tău, chiar dacă sunt mai rare:

  • Anemonele (Anemones) apar în nuanțe variate de roșu, albastru și alb.
  • Irișii (Irises) impresionează prin forma și culorile lor spectaculoase.
  • Panseluțele (Pansies) sunt iubite pentru diversitatea lor cromatică.
  • Campanulele (Bellflowers) sunt niște delicate cu clopoțeii lor albaștri sau violet.
  • Margaretele (Daisies) simbolizează puritatea și simplitatea.
  • Busuiocul sălbatic (Wild Basil) încântă cu florile sale parfumate.

Pentru a vă inspira și mai mult, căutați flori de primăvară imagini online sau în cărți. Acest lucru îl va ajuta pe copil să recunoască și să aprecieze diversitatea florilor de primăvară. De asemenea, vizitați împreună florăriile sau piețele locale pentru a vedea și mai multe flori primăvara și pentru a învăța despre ele.

Ghicitori cu flori de primăvară

Vrei ca cel mic să țină minte nume de flori de primăvară? Învățați împreună niște ghicitori simpatice despre cele mai frumoase flori

Prop left Prop right
Riddle icon

Ghioceii sunt pe câmpuri,
Rândunelele în crânguri,
Copacii înmuguresc,
Pe cine vestesc?

Primăvara

Prop left Prop right
Riddle icon

Clopoţel
Mititel,
Scoate capul din zăpadă,
Primăvara să o vadă.

Ghiocelul

Prop left Prop right
Riddle icon

Zeci de umbreluţe mici,
S-au unit să fac-o floare,
Dar trecu vântul pe-aici
Şi le risipi în zare.

Păpădia

Prop left Prop right
Riddle icon

Primăvara când s-arată,
Prin grădini apar deodată
Ciorchini albi şi albăstrii
Din steluţe, mii şi mii!

Liliacul

Prop left Prop right
Riddle icon

Nu-i topor, ci este floare
Şi are parfumul tare.

Toporaşul

Prop left Prop right
Riddle icon

Arag roiuri de albine,
Fluturaş pe ele vine,
Cu flori multe, parfumate,
Alb, bleu, roz sunt colorate.

Zambilele

Prop left Prop right
Riddle icon

Am în curte un stejar
Cu vârf roşu ca de jar!

Bujorul

Prop left Prop right
Riddle icon

Cupe albe, sângerii,
Stau pe lujere înfipte,
Parc-ar fi nişte făclii!
Hei, ghiceşte-le, de le ştii!

Lalelele

Prop left Prop right
Riddle icon

Clopoţei mititei,
Albi şi frumuşei,
Pe o rămurică
Foarte subţirică
În rând aşezaţi,
Foarte parfumaţi.

Lăcrimioarele

Prop left Prop right
Riddle icon

Dintre vârfuri verzi de săbii
Ies liliachii corăbii!

Stânjeneii – Irişii

Explorarea florilor de primăvară din România vă va conduce printr-o aventură colorată, perfectă pentru tine și copilul tău. Iar dacă vrei să realizați mai multe din punct de vedere educațional, engleza pentru preșcolari poate fi elementul care vă îmbogățește experiența cu noțiuni noi și interesante de vocabular legate de florile de primăvară. 

Profită de această perioadă pentru a împărtăși cu copilul tău bucuria și frumusețea florilor de primăvară, stimulându-i astfel curiozitatea și dragostea pentru natură. 

Care sunt florile de primăvară preferate de copilul tău? Spune-ne în comentarii!

5/5

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă
Alegeți o limbă
Down arrow icon
Russia Global English Czech Republic Italy Portugal Brazil Romania Japan South Korea Spain Chile Argentina Slovakia Turkey Poland Israel Greece Malaysia Indonesia Hungary France Germany Global العربية Norway India India-en Netherlands Sweden Denmark Finland
Cookie icon
Folosim cookie-uri pentru a vă face mai convenabil să utilizați site-ul nostru. În timp ce vă aflați pe site, sunteți de acord să salvați fișierele cookie în browser.