- Nu doar kilturile, cimpoiul și monstrul din Loch Ness sunt curiozități despre Scoția.
- Populația Scoției nu este foarte mare, dar are o personalitate uriașă.
Când spui Scoția, probabil îți vin în minte imagini cu bărbați în kilt, cimpoaie răsunând din munți și o creatură misterioasă care se ascunde în apele unui lac întunecat. Dar dincolo de clișee și legende, această țară din nordul Marii Britanii e un univers întreg de povești, simboluri și peisaje care-ți taie respirația.
Și chiar dacă ai impresia că știi deja tot ce e de știut despre Scoția, pregătește-te să fii surprins. Novakid, școala online de engleză pentru copii, a pregătit pentru tine și cel mic 15 curiozități despre Scoția care te vor mira și, cine știe, poate chiar inspira să faci o vacanță acolo.
1. Unicornul este animalul național
Unicornul este animalul care reprezintă Scoția! Se pare că scoțienii iubesc creaturile magice, dar alegerea nu e deloc întâmplătoare: unicornul simbolizează puritatea, forța și libertatea, iar cu aceste calități scoțienii se mândresc tare mult.
2. Capitala Scoției nu e și cel mai mare oraș
Deși mulți cred că Glasgow e capitala Scoției, de fapt este Edinburgh, un oraș plin de istorie, castele și festivaluri. Glasgow, totuși, este cel mai mare oraș și un centru cultural demn de vizitat.
3. Scoția, parte din Regatul Unit, are peste 790 de insule
Da, ai citit bine! Insulele de vest din Scoția fac parte dintr-un arhipelag uriaș, deși doar 94 sunt locuite. De exemplu, insula Skye și insula Mull sunt de vis. Par desprinse din povești cu zâne, cu faleze spectaculoase și plaje pustii.
4. În Scoția se vorbesc mai multe limbi
Dacă te-ai întrebat ce limbă se vorbește în Scoția, răspunsul e: nu una, ci trei! Engleza este limba principală, dar se mai vorbesc scoțiana (scots) și gaelica scoțiană (Gàidhlig).
Uneori, denumirile de pe indicatoare pot părea scrise într-un cod secret, dacă nu ai mai văzut aceste limbi, dar acest lucru face parte din farmecul locului. Dar e suficient să știi engleză pentru începători ca să te descurci onorabil aici. Scoțienii sunt foarte prietenoși, chiar dacă îi înțelegi mai greu.
5. Scoțienii au un pinguin… cavaler!
Major General Sir Nils Olav III este un pinguin de la Grădina Zoologică din Edinburgh care a primit titlul de cavaler de onoare. Adorabil, nu-i așa?! Este al treilea pinguin regal care primește această onoare.
Totul a început în 1961, în timpul unei vizite la Edinburgh Military Tattoo, maiorul norvegian Nils Egelien a fost impresionat de mersul solemn al pinguinilor regali, care i-a amintit de defilarea Gărzii Regale a Norvegiei.
La întoarcerea în 1972, regimentul a adoptat oficial un pinguin regal ca mascotă militară. Acesta a fost numit Sir Nils, în onoarea maiorului și a regelui Olav al V-lea, și a primit inițial gradul de caporal. După mai mulți ani, tradiția este păstrată.
6. Curiozități despre Scoția? Ce-ai zice de cimpoi?
Cimpoiul nu este doar un instrument ciudat și zgomotos, e parte din sufletul Scoției. Este folosit la parade, nunți, înmormântări și chiar… meciuri de fotbal! Și da, poți auzi oricând un cimpoi chiar în centrul Edinburgh-ului.
7. Cel mai înalt munte al Marii Britanii e aici
Ben Nevis are “doar” 1.345 metri, dar e cel mai înalt vârf din Marea Britanie. Nu e chiar Everestul, dar pentru copiii curioși și activi, poate fi o aventură minunată!
8. În Scoția s-a inventat jocul de golf
Un lucru mai puțin cunoscut, scoțienii sunt “vinovați” pentru golf! St. Andrews este “casa” acestui sport. Cu peste 600 de terenuri, golful e o parte importantă din viața scoțienilor.
9. Marea Britanie populație? Scoțienii sunt o minoritate mândră
Deși Scoția are peste 5 milioane de locuitori, asta înseamnă doar 8% din populația din Marea Britanie. Și totuși, spiritul scoțian este atât de puternic încât se simte de când pui piciorul în țară.
10. Propriul parlament
Capitala Regatului Unit, Londra, deține toată puterea centrală din țară, dar Scoția are parlamentul ei, reînființat în 1999. Copilul tău poate învăța astfel despre cum o regiune poate avea reguli și decizii proprii, în cadrul unui stat mai mare.
11. Harry Potter a fost scris aici
J.K. Rowling a scris mare parte din seria Harry Potter în Edinburgh, deși a început-o la Londra. Dacă micuțul tău e fan Hogwarts, spune-i că poate vizita locurile care au inspirat lumea magică a seriei populare în întreaga lume.
12. Kilturile nu sunt fuste
Costumul tradițional scoțian include kiltul, care doar seamănă cu o fustă, o piesă vestimentară din lână cu model în carouri. Toate clanurile scoțiene au propriul model, ca un blazon țesut.
13. Există un lac cu… un monstru!
Ai auzit de Loch Ness? Se spune că acolo trăiește un monstru prietenos, pe nume Nessie. Nu există dovezi clare, dar mulți turiști încă speră să-l surprindă într-o fotografie. Așadar, e una dintre cele mai faimoase curiozități despre Scoția.
14. Există mai mulți scoțieni în afara Scoției
Se spune că numărul scoțienilor care trăiesc în alte țări, cum ar fi SUA sau Canada, este aproape egal cu cel al celor din Scoția.
15. Edinburgh are cel mai scurt zbor din lume…
Între două insule din arhipelagul Orkney, zborul Westray – Papa Westray durează doar 74 de secunde! Dacă te întrebi cât costă acest zbor, află că doar în jur de 30 de euro.
Dacă ai ajuns până aici, ai descoperit că Scoția nu este doar despre vreme mohorâtă și kilturi. E un loc unde istoria, mitologia și natura se împletesc armonios. Cu toate aceste curiozități despre Scoția, ai deja material pentru o seară întreagă de povești cu copilul tău.
La Novakid, copiii învață engleza într-o manieră interesantă, nu din manuale prăfuite, ci din povești reale despre locuri ca Scoția, Marea Britanie sau capitala Regatului Unit. Prin jocuri, conversație și multă curiozitate, lecțiile prind viață și devin o adevărată aventură.
Vrei să vezi cum funcționează? Urmărește videoclipul de mai jos cu Adrienne Landry, profesor și metodolog, și rezervă prima lecție gratuită pentru copilul tău: