Scrolltop arrow icon
Cea mai bună promoție 🪄 Obțineți 10% reducere și gratuit 1 lună de practică de vorbire în grup cu codul promoțional BLOG10!
Dăruiește copilului tău cheia spre viitor
Distribuie
X share icon
10.12.2025
Time icon 7 min

Ghid de conversație pentru părinți și copii la timpul viitor în engleză

Cuprins
  1. De ce viitorul în engleză devine mai simplu când îl transformi în povești și scenarii reale
  2. Expresii de timp în engleza pentru promisiunii și decizii spontane
  3. Expresii de timp în engleza despre planuri și intenții
  4. Expresii de timp în engleză pentru aranjamente clare și program fix
  5. Expresii de timp în engleză pentru predicții
  6. 3 rutine zilnice ca să exersați tipurile de viitor fără teorie
De reținut
  • Copilul nu are nevoie, la început, de denumiri complicate (future simple, future continuous), ci de replici simple în contexte reale: ce face mâine, weekendul, în vacanță – și de modele scurte în engleză pe care să le tot audă.
  • În viața de zi cu zi, cei mici folosesc instinctiv patru tipuri de viitor: promisiuni și decizii spontane (will), planuri clare (be going to), program fix și orare (present simple/continuous) și predicții (will / be going to).
  • Viitorul se fixează mai ușor în mintea copilului prin dialoguri și jocuri scurte decât prin tabele: conversația de seară despre „What are you doing tomorrow?”, planurile de weekend, predicții pornind de la vreme sau de la poze.
  • Rutinele zilnice – agenda de seară, discuțiile despre vreme + planuri, calendarul dorințelor pe termen mai lung – creează contexte naturale în care copilul repetă aceleași structuri de viitor fără să simtă că „face gramatică”.

De multe ori, viitorul apare în conversațiile voastre fără să vă dați seama. „Ce facem mâine?”, „Unde mergem în weekend?”, „Oare cum o să fie în vacanță?”. Astea sunt momentele perfecte în care copilul poate prinde instinctiv și timpul viitor în engleză, nu doar pe cel din română.

Acest articol este creat tocmai pentru acele mici conversații. Nu pentru tabele și reguli, ci pentru modul în care, în viața de zi cu zi, vorbiți despre ce urmează. Pentru că între teoria de la școală și vorbirea reală există întotdeauna un pod de legătură: situațiile trăite împreună.

Desigur, formulele și explicațiile sunt utile; copiii pot memora regula „will + verb” sau will traducere în română („o să”, „voi”). Pentru partea teoretică, poți răsfoi împreună cu cel mic ghidul nostru despre timpul viitor în engleză

Totuși, fluența nu vine din enumerarea regulilor, ci din folosirea lor în contexte reale prin replici simple, jocuri, glume, întrebări despre planurile voastre. Aici intrăm noi, cu acest articol-continuare, dedicat exersării prin joc, dialoguri și situații din viața de zi cu zi.

De ce viitorul în engleză devine mai simplu când îl transformi în povești și scenarii reale

Copiii nu memorează ușor numele pentru tipurile de viitor (future simple, future continuous, etc.). Însă își amintesc incredibil de bine dialogurile scurte, situațiile amuzante și poveștile.

„De aceea, nu ajută prea mult să le spui cum „se numește” timpul viitor, ci să le arăți și să-l ajuți să înțeleagă momentul în care îl folosim.” Ali Sullivan, profesoară Novakid.

 

Dacă vorbiți despre mâine, despre weekend sau despre un plan clar, iar tu formulezi propoziția în engleză, copilul prinde repede sensul. Învață viitorul nu prin definiție, ci prin context, exact acolo unde îi este cel mai ușor să îl repete și să îl folosească.

Tipurile de viitor pe care copilul le folosește zilnic

Toți copiii care învață engleza de nivel A1-A2 folosesc instinctiv 4 tipuri de viitor, chiar dacă nu știu cum se numesc. 

  • Decizii spontane și promisiuni: atunci când spun „Gata, fac acum” sau „Te ajut”. (Will)
  • Planuri deja făcute: când știu ce vor face mâine sau ce mâncare vor avea la cină. (Be going to)
  • Aranjamente clare și program fix: întâlniri cu prietenii, antrenamente, școală, ora de culcare. (Present Continuous / Present Simple pentru orare fixe)
  • Predicții bazate pe dovezi sau intuiție: „Uite norii! O să plouă” sau „Cred că o să fie distractiv”. (Be going to / Will)

Când privești timpul viitor din perspectiva acestor 4 categorii, totul devine mai simplu. 

Cele „mai complicate” dintre tipurile de viitor sunt Future Continuous, Future Perfect, Future Perfect Continuous. Le poți include în conversații treptat pe măsură ce copilul reține viitorul simplu în engleză.

Expresii de timp în engleza pentru promisiunii și decizii spontane

Unul din tipurile de viitor foarte des întâlnite în viața unui copil este viitorul în engleză al promisiunilor și al deciziilor spontane. 

Folosind astfel de exemple în situații reale, copilul începe să înțeleagă timpul viitor fără explicații complicate. 

  • „I will help you clean up.” – „O să te ajut să strângi.”
  • „I’ll do my homework now.” – „O să fac tema acum.”
  • „I will try to be good.” – „O să încerc să fiu cuminte.”

Integrează timpul de viitor în conversații reale. De exemplu, dacă cel mic uită să strângă jucăriile, întreabă:

  • TU: „What can you promise me for tomorrow?”
  • COPILUL: „I promise I’ll clean up after playing.”

Sau, poți integra timpul în promisiunile tale pentru cel mic. De exemplu: 

  • „I’ll make you breakfast in bed on Sunday.”
  • „I’ll tell you a funny story tonight.”

Expresii de timp în engleza despre planuri și intenții

Când discutați despre planuri de weekend, ziua de mâine sau vacanța următoare, îl poți ajuta cu propoziții cum ar fi:

  • „This weekend we’re going to visit grandma.” – „În weekend o să mergem la bunica.”
  • „On Saturday I’m going to play football with my friends.” – „Sâmbătă o să joc fotbal cu prietenii.”
  • „Tomorrow we’re going to have pizza for dinner.” – „Mâine vom mânca pizza la cină.”
  • „I’m going to read a new book.” – „Voi citi o carte nouă.”

Tu începe propoziția cu: „Tomorrow we’re…”, „On Sunday I’m…”. Copilul continuă cu ce urmează. Simplu, fără să-i explici că acesta este timpul viitor cu „going to”.

Formulați împreună „to do list”-ul pentru viitor

O idee simplă este să transformați planul de weekend într-un mic „to do list” în engleză. De exemplu:

  • TU: „What do you want to do this weekend?”
  • COPILUL: „I want to play video games and ride my bike.”
  • TU: „OK, let’s make a plan. On Saturday morning we’re going to ride your bike, and in the afternoon you’re going to play video games.”

Observi cum vorbești la timpul viitor în engleză fără să numești niciun timp? Doar utilizezi expresii despre planuri concrete care chiar se vor întâmpla.

Expresii de timp în engleză pentru aranjamente clare și program fix

Este timpul viitor care apare atunci când aveți planuri organizate, deja stabilite: o întâlnire cu un prieten, un antrenament, o vizită, ora cinei, ora de culcare. Copilul învață acest timp pur și simplu auzindu-l în conversație. 

Pentru a-l ajuta cum să-l învețe mai ușor, folosește propoziții simple, legate de rutina lui zilnică:

  • „I’m meeting Anna today.” – „Mă văd cu Anna azi.” (cu Present Continuous pentru viitor)
  • „I’m playing football at 5.” – „Joc fotbal la 5.”
  • „I’m having a lesson at 4.” – „Am lecție la ora 4.”

Sau poți integra și orarul fix al lucrurilor care nu depind de copil (cu Present Simple pentru viitor):

  • „School starts at 8.” – „Școala începe la 8.”
  • „The bus comes at 7.” – „Autobuzul vine la 7.”
  • „The movie starts at 6.” – „Filmul începe la 6.”

Poți integra timpul viitor într-un mini-dialog între voi:

  • TU: „What time does school start?”
  • COPILUL: „School starts at 8.”
  • TU: „What are you doing after school?”
  • COPILUL: „I’m playing with my friend.”

E destul să exersați prin dialog chiar și două minute pe zi despre aranjamente sau programe fixe pentru a-l ajuta să învețe natural timpul viitor în engleză.

Expresii de timp în engleză pentru predicții

Și predicțiile fac parte din tipurile de viitor pe care copiii le folosesc zilnic. Uneori văd ceva, alteori simt sau ghicesc ce urmează.

Aici nu e nevoie să spui „acesta este viitorul cu going to” sau „aici folosim will”. Trebuie doar să vorbești despre ce credeți că se va întâmpla.

Iată câteva propoziții cu predicții (be going to) pe care le poți integra în conversații:

  • „Look! It’s going to rain.” – „Uite! O să plouă.”
  • „Be careful! You’re going to fall.” – „Ai grijă! O să cazi.”
  • „He’s going to cry.” – „O să plângă.”
  • „The ball is going to break the window.” – „Mingea o să spargă geamul.”

Predicții cu intuiție (will):

  • „I think it will be fun.” – „Cred că o să fie distractiv.”
  • „She will like this game.” – „O să îi placă jocul.”
  • „I think he will win.” – „Cred că o să câștige.”
  • „It will be a good day.” – „O să fie o zi bună.”

Iată un exemplu de dialog cu acest tip de viitor integrat:

  • TU: „Look at the sky. What do you see?”
  • COPILUL: „Clouds.”
  • TU: „So…?”
  • COPILUL: „It’s going to rain.”

Așa învață copilul viitorul în engleză fără reguli, doar legând propozițiile de tot ce vede în jur. 

3 rutine zilnice ca să exersați tipurile de viitor fără teorie

Timpul viitor nu se fixează doar prin tabele și reguli, ci prin rutine scurte care apar natural în viața voastră. 

Pentru un plus de distracție, urmăriți împreună acest scurt video cu vocabular despre rutina zilnică și încercați să creați propoziții la timpul viitor folosind cuvintele din el. 

Agenda de seară: ce facem mâine?

Înainte de culcare, deschide conversația în engleză. Nu ca pe un exercițiu, ci ca pe o discuție firească despre ziua de mâine. Astfel copilul folosește natural expresii de timp în engleză.

  • „What are you doing tomorrow after school?”
  • „Are you going to play with your friends tomorrow?”
  • „What time does your training start tomorrow?”

Pune întrebări și răspundeți în engleză, chiar dacă accentul sau pronunția nu este perfectă. Nu perfecțiunea contează, ci consistența. Așa prinde copilul diferența, fără să-i spui că acum exersați timpul viitor.

Weekend weather + plans: predicții și planuri

Folosiți aplicația de vreme pentru a exersa două dintre cele mai frecvente tipuri de viitor în engleză: predicțiile cu „will” și planurile cu „going to”.

  • „Do you think it will rain this weekend?”
  • „If it’s sunny, what are we going to do tomorrow?”
  • „If it’s cold, what will we do at home?”

Copilul învață intuitiv că:

  • „will” se folosește des la predicții
  • „going to” este pentru intenții sau planuri apropiate

Calendarul dorințelor: planuri mai îndepărtate

O dată pe săptămână deschideți calendarul și exersați planuri pentru luna/săptămâna viitoare, vacanță sau evenimente speciale. Așa copilul folosește diverse expresii de timp în engleză („next month”, „in the summer”, „one day”, „in two years”), esențiale pentru toate tipurile de viitor. 

Întrebări potrivite: 

  • „What do you want to do next month?”
  • „Is there something special you’d like to do in the summer?”

De ce funcționează aceste rutine? 

Cercetările realizate de Harvard Project Zero arată că învățarea prin joc (playful learning) îi ajută pe copii să înțeleagă și să folosească limbajul în mod natural. În raportul Pedagogy of Play, experții subliniază că activitățile jucăușe, povestirea și role-play-ul creează cele mai bune contexte pentru dezvoltarea comunicării, deoarece implică emoție, mișcare, curiozitate și interacțiune reală. Exact ceea ce faceți prin aceste rutine de mai sus.

De aceea, la Novakid folosim lecții de role-play, jocuri vizuale prin intermediul platformei și mini-povești din viața reală. Așa cum spune profesoara Novakid Ali Sullivan: „Copiii nu învață viitorul din reguli, ci din momentele în care simt că el prinde viață în propozițiile lor.”

Profesorii transformă teoria în practică, oferindu-i copilului modele naturale pentru a vorbi toate tipurile de viitor. Încearcă o lecție demonstrativă gratuită la Novakid și vezi cum copilul tău va învăța să spună primele propoziții la timpul viitor cu încredere!

Resurse

  1. https://pz.harvard.edu/sites/default/files/PoP%20Book%203.27.23.pdf 
  2. https://www.gse.harvard.edu/ideas/usable-knowledge/23/05/embracing-learning-through-play 
5/5

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site este protejat de reCAPTCHA și se aplică Politica de confidențialitate și Termenii și condițiile

Questions and answers

Prin situații reale, conversații acasă sau în public. Arată-i când se folosește viitorul, nu cum se numește.

Pentru că exercițiile scrise nu sunt suficiente. Vorbitul, repetițiile orale, jocurile, scenariile reale fixează structurile.

Accentul tău nu este o problemă. Important este să-i arăți curajul de a folosi viitorul în engleză în conversație. Pronunția se poate rafina la lecțiile de engleză pentru copii.

Cursul de engleză îi oferă copilului contexte reale de vorbit și modele corecte pentru toate tipurile de viitor. Tu, ca părinte, poți prelua acele expresii de timp în engleza și le poți integra acasă, ca să consolidați tot ce se întâmplă la curs.

Hai să alegem împreună profesorul pentru lecția gratuită a copilului tău!
  • Video Preview
  • Video Preview
  • Video Preview
Alegerea redactorului
Elemente fundamentale
Ți-ar putea plăcea
Jocuri și activități cu copilul
Choose a language
Down arrow icon
Argentina Brazil Chile Colombia Czech Republic Denmark Finland France Germany Global English Global العربية Greece Hungary Indonesia Israel Italy Japan Malaysia Netherlands Norway Poland Portugal Romania Russia Slovakia South Korea Spain Sweden Turkey
Cookie-urile ne ajută să facem Novakid mai bun pentru tine

Noi și partenerii noștri, folosim module cookie și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dvs., pentru a personaliza conținutul și anunțurile, și pentru a analiza traficul nostru. Făcând clic pe „Acceptați totul”, sunteți de acord că datele dvs. personale și modulele cookie pot fi utilizate pentru personalizarea anunțurilor, inclusiv partajarea cu Google. Pentru mai multe informații, citiți Politica de confidențialitate și Confidențialitatea și termenii Google.

Puteți personaliza opțiunile făcând clic pe „Setările cookie ”.

Gestionați cookie-urile

Găsiți mai multe informații despre ce sunt cookie-urile și cum lucrăm cu acestea în Politica privind cookie-urile și Politica de confidențialitate